://Franjuri

Kashmir si oranjada. Ia un loc

Mona Lisa ar putea face parte din prima imagine 3D din istorie

mona-lisaTabloul „Mona Lisa”, pictat de Leonardo da Vinci la începutul secolului al XVII-lea, şi „Mona Lisa de la Prado”, cea mai veche copie cunoscută a celebrei picturi, ar putea alcătui prima imagine 3D din istorie, care se creează atunci când se suprapun imaginile celor două lucrări.

Potrivit huffingtonpost.com, cercetătorii germani Claus-Christian Carbon şi Vera Hesslinger au ajuns la această teorie după ce au analizat, unul lângă altul, tabloul pictat de Leonardo da Vinci şi copia acestuia, realizată în aceeaşi epocă cu originalul şi în atelierul celebrului pictor de către unul dintre elevii săi.

Ipoteza conform căreia cele două tablouri ar putea alcătui o imagine 3D se bazează pe faptul că fiecare dintre ochii umani percepe obiectele din perspective diferite, trimiţând două imagini separate, bidimensionale, către creier, pentru a fi transformate într-o reprezentare tridimensională. Aceasta este imaginea pe care o „vedem”.

În mod similar, Carbon şi Hesslinger presupun că cele două perspective folosite pentru pictarea „Giocondelor” de la Luvru şi Prado ar putea alcătui o imagine 3D. În momentul în care informaţiile vizuale se suprapun, observatorul obţine o capodoperă stereoscopică.

Cu toate acestea, nu se poate stabili cu certitudine dacă observaţiile efectuate de Claus-Christian Carbon şi Vera Hesslinger sunt pură coincidenţă sau dacă Leonardo da Vinci, care a studiat anatomia ochiului uman şi a scris despre viziunea monoculară şi binoculară, a creat intenţionat prima tehnologie stereoscopică din istorie.

sursa: mediafax.ro

Postat în:Arta, ,

Adauga un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s